Tag Archives: ajutor

Locuitor al Muntelui

Nu sunt al meu. Sunt al Tău. Parte din poporul ce Tu l-ai răscumpărat cu un preț mare. Ales, sfânt, pus deoparte pentru faptele bune pregătite să umblu în ele, așezat în Locurile Cerești în Cristos. Tu Creatorul meu, Tu în bunătatea Ta, ai înscris în ființa mea dor pentru nimic mai puțin decât viață la Muntele Tău Cel Sfânt.

Dumnezeu îmi face ajutor

    Dumnezeu îmi face ajutor. Uneori în chip ciudat. Câteodată, descifrez din gândurile Lui abia după. Înainte însă, e încrederea neclintită în lucrurile care nu se văd, o puternică încredințare în lucrurile nădăjduite. Iar unul din lucrurile nădăjduite e acela că, în nevoie, El îmi face potrivit ajutor. Mă cunoaște, se face cunoscut și vorbește inimii mele : încredere. Mă iubește într-atât încăt, ca să-mi facă bine, nu de puține ori, mă dă la o parte din calea Lui către mine și-mi spune: odihnă.